Viteza ucide: tragedia ultimului mohican

,,Pasiunea este păcatul tinereţii. Mândria este păcatul vârstei mijlocii. Prejudecata este păcatul celor vârstnici.”

Deunăzi am recitit cartea lui James Fenimore Cooper. Am retrăit-o ca în copilărie când, ascuns seara sub plapumă şi cu lanterna în mână, citeam cu nesaţ istoriile cu indieni şi un soi de cowboy americani, cuceritori de pământuri ale lui Karl May, cărţile fantastice ale lui Jules Verne sau alte minuni ale copilăriei şi adolescenţei. Dar vârsta îşi spune cuvântul. Cândva citeam aceste cărţi cu o inimă aventurieră, visând noaptea ce citeam ziua. Acum, reluând unele dintre ele, le privesc prin multiple filtre. Să fie oare prejudecată?

M-am tot gândit la Uncas – ultimul mohican, cât de ieftin şi-a vândut pielea în finalul cărţii. Îl văd de-a lungul solicitantelor acţiuni militare un tânăr calculat, disciplinat, respectuos cu cei mai în vârstă. Pe măsură ce acţiunile se derulează, tânărul începe să facă greşeli, la început minore, dar culminând cu o greşeală majoră, care l-a costat însăşi viaţa lui. Autorul îl descrie pe Uncas deseori prin remarcile bunului său prieten, vânătorul Ochi de Şoim, punând greşelile tânărului prieten indian pe seama tinereţii şi a pasiunilor nestăpânite.

Pasiuni? Da! Se pare că păcatul tinereţii este PASIUNEA. Nu mă refer la pasiune în sensul atracţiei sexuale a indivizilor tineri, ci la pasiune ca energie ce acţionează cu nesăbuinţă. Cuprinşi de entuziasmul de a-şi realiza anumite proiecte sau de a atinge anumite vise, tinerii nu mai procesează mintal pericolele în care se avântă. Cu cât este mai mare valul, cu atât este mai mare provocarea. Deşi mental şi-au propus atingerea unui anumit scop, energiile pe care le declanşează în îndeplinirea lui sunt de natură emoţională.

Pasiunea lui Uncas – ultimul mohican a fost dragostea pentru o fată albă – Cora, de a cărui lume îl despărţea o prăpastie de nedespărţit. Împins de pasiunea tinereţii şi a eroului, încearcă să o salveze – fără să mai analizeze pericolul ce-l pândea; disperat să o apere de moartea ce o aştepta – se pune neglijent în postura de a deveni victimă a unui sălbatic feroce şi sângeros, aruncându-se neînarmat în faţa acestuia (cartea Ultimul mohican).

Pasiunea lui Asael, un tânăr luptător patriot şi mercenar în armata împăratului David în a-l urmări pe marele luptător Abner – în ciuda avertismentelor acestuia de a se înarma şi de nu se măsura în luptă cu el şi cu experienţa acumulată…l-au ucis (2 Samuel 2: 17-23 – Sfânta Scriptură).

Pasiunea lui Steve Irwin – The Crocodile Hunter de a provoca diferitele animale sălbatice, în special crocodilii şi aligatorii i-au adus faimă, dar şi moartea prematură. Un erou mort este totuşi un erou…mort.

Pasiunea lui Amnon, fiul lui David pentru o iubire interzisă, sora lui vitregă Tamara şi nestăpânirea acestor pasiuni, culminând cu un viol a adus în casa lui David sabia, dezbinarea între fraţi, iar în final….Amnon a plătit cu viaţa (2 Samuel 13 – Sfânta Scriptură).

Oare care este vârsta până la care explodează din noi verva efervescentă? Când începem simţirilor să le cedăm teren în favoarea raţiunii calculate? Oare când se împuţinează energia, creşte viclenia, iar în timp înţelepciunea?

Nu putem fi nedrepţi cu tinerii care debordează de pasiune. Exemple abundă în tineri eroi care au riscat şi au atins culmea. Dar modelul general este că abia experienţa, vârsta, gesturile calculate aduc Everestul la picioarele omului.

Cine ştie, poate autorul – Cooper se regăsea în tabăra celor bătrâni când a scris cartea…şi privea cu prejudecată tinereţea, o vreme a pasiunii care este primejdioasă. Şi ne-a avertizat.

Reclame

BUCURIA VIETII… DE DINCOLO…

REMEMBER DANIEL DAVID – UN CALATOR AJUNS ACASA

A trecut un an de când Daniel a plecat dintre noi. A plecat ACASĂ. Am fost frământat multă vreme de întrebarea: DE CE…? De ce el? De ce aşa tânăr? De ce bolnav? De ce în familia lui trebuia să se întâmple tragedia? De ce suferinţa celor care rămân în urmă? …

Răsfoind prin calculatorul meu zilele trecute, am fost surprins să găsesc un filmuletz. L-am făcut cu puţin înainte de moartea lui. De fapt, l-a făcut soţia mea, Ioana, în timp ce noi eram în misiune în Biserica de pe Scorţarilor – Cluj Napoca. Acolo l-am găsit pe Daniel, un om devotat Domnului. Cânta cântarea ,,Sunt un pribeag…călător spre ţara mea…CERUL!”

Nu ştiu dacă s-a gândit că va ,,trece aşa de repede Iordanul” cum spunea în cântec. AM VENIT PE RÂND ŞI PLECĂM PE SĂRITE.

Oricum, este un prilej de meditaţie pentru fiecare dintre noi acest remember. Nu ştim când ne vine rândul plecării ACASĂ, dar e important să avem această aşteptare în inimile noastre.

Plecarea noastră nu trebuie să fie o tragedie. Am luat câteva gânduri ale unui prieten bun, Nelu Ciobotă, şi le-am adus în faţa noastră ca încurajare pentru cei au fost atinşi de această UMBRĂ A MORŢII în vreun fel sau altul.

In filmul urmator il puteti vedea pe Daniel in partea dreapta, in cadrul grupului de baieti. Daniele, ne vom revedea ACASA. Ne lipsesti!

BUCURIA VIETII… DE DINCOLO…

– o alta viziune asupra mortii

In timp ce dormea noaptea in pat, unul dintre prietenii mei, impreuna cu sotia lui au fost intoxicati accidental cu monoxid de carbon – gaze de la o soba defecta.

Este foarte interesant ce istoriseste el:

************************

“Deja am plecat ‘DINCOLO, pe lumea cealalta’…eram in moarte clinica…

Eram intr-un puternic fascicol de lumina, care m-a ridicat deasupra casei, am trecut prin tavan, si ma inaltam spre nori. Imi vedeam trupul din afara.

Era un fascicol de lumina compus dintr-un fel de dragoste lichida, un fel de riu, ceva ce ma umplea si ce nu pot descrie.

Vedeam Lumina, simteam acea dragoste si pace care pur si simplu NU pot fi descrise in cuvinte.

In momentul acela IMI DOREAM SA AJUNG “DINCOLO” !

Nu exista nici un fel de confuzie, nici un dubiu. Intelegeam clar ce se intampla. Vederea mea era diferita – vedeam in acelasi moment de jur imprejur, deasupra si dedesupt, in fatza si in spate, nu doar intr-o singura directie, ca pe pamant.

Nu ma mai interesa NICI de copiii mei, NICI de sotia mea, NICI de casa mea, NICI de prietenii mei, nu ma mai interesa ABSOLUT NIMIC, DAR ABSOLUT NIMIC de pe pamant. Nu era egoism, ci era o DEZLIPIRE TOTALA, FARA ABSOLUT nici un regret.

Doream din tot sufletul sa fiu DINCOLO !!

Eram cu totul desprins de pamant.

Imi doream cu toata puterea sa ajung la DRAGOSTEA si PACEA care veneau din acea Lumina, imi doream LINISTEA, FERICIREA si ODIHNA care veneau de la Dumnezeu.

Mi-am vazut de sus casa, masina, becul din fatza casei, totul se vedea de deasupra.

Cand sufletul mi-a iesit din trup, tot ce era legat de lumea aceasta A INCETAT!

Nu mai aveam nici o legatura cu lumea aceasta.

Fascicolul s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte si am inceput sa urc spre ceruri.

Am inceput sa aud o muzica extraordinara – era o muzica cum nu se poate descrie.

Am vazut o poarta mare si alba, dinspre care curgea acel riu de dragoste.

Dar atunci, intr-o fractiune de secunda, mi-am vazut cei 5 copilasi ramasi pe pamant.

Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit si mi-a spus: “Vii sau te intorci la ei?… Alege unde vrei sa te duci: vii in cer, sau sa te intorci pe pamant.”

Undeva in fatza am vazut-o pe mama mea, un prieten si alti cunoscuti ai mei, care sunt morti. Era ca un fel de galerie care ma strigau. Ma simteam erou.

Dar m-am uitat la cei 5 copii ai mei si i-am vazut asa de tristi.

Duhul mi-a aratat din nou imaginea de pe pamant.

Erau cei 5 copii ai mei si in spatele lor 2 sicrie – eu si sotia mea.

Atunci am TRAIT durerea copiilor mei… L-am vazut pe micutul meu de 4 ani cu mutritza lui de copil necajit.

In clipa aceea Dumnezeu mi-a spus: “Copiii acestia sunt responsabilitatea ta!”.

M-am uitat din nou la cer, am inteles ca eu voi ajunge intr-o zi in cer, asa ca am spus: “Doamne, de dragul copiilor mei ma intorc pe pamant.”

Am revenit, riul acela de dragoste m-a adus inapoi, am trecut din nou prin nori, am intrat prin tavan si am ajuns inapoi.

Moartea NU M-A DURUT DELOC.

Am ales sa ma intorc pe pamant, la copilasi si la sotie, dar cu extraordinar de multa parere de rau pentru ceea ce am lasat DINCOLO!”

************************

Am fost foarte, foarte impresionat de ceea ce mi-a istorisit prietenul meu.

Toata perspectiva asupra mortii se schimba dupa astfel de momente.

Moartea ramane o durere imensa DOAR pentru cei ramasi in urma, pe pamant, dar DINCOLO de moarte este o bucurie fantastica pentru cel plecat in vesnicie, DACA L-a slujit pe Dumnezeu in viata de pe pamant. Pentru cel care moare, daca L-a slujit pe Dumnezeu pe acest pamant, DINCOLO Il intalneste TOT pe Dumnezeu.

Daca nu L-a slujit pe Dumnezeu pe pamant… dincolo il intalneste… pe cel pe care l-a slujit.

Dar atentie! Nu poti sa slujesti decat ori lui DUMNEZEU, ori diavolului. Nu exista alta alternativa si nici neutru nu poti fi.

Cui slujesti tu?

Fie ca traim, fie ca murim, pentru Domnul traim si pentru Domnul murim.

Deci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului.

Ioan Ciobota – http://ioanciobota.wordpress.com/

Drogurile: când iarba devine stăpâna celui ce trebuia s-o stăpânească

Primul lucru care ar trebui clarificat atunci când vorbim de droguri, ar fi definirea acestora. Majoritatea oamenilor consideră că cei care sunt denumiţi generic “drogaţi” sunt persoanele pe care le întâlnim sub vreun pod, sau într-un canal, într-un club de noapte sau în alte locuri mai puţin frecventate de majoritatea populaţiei, cu ochii injectaţi şi roşii, cu pupilele mari, care nu ştiu pe ce lume se află, cu o pungă de aurolac sau alte substanţe toxice, pe care o savurează cu nesaţ. Şi considerăm că aceştia şi-au injectat în venele lor cocaină, heroină sau o altă substanţă halucinogenă puternică sau au consumat-o sub formă de praf, de aceea sunt în acea stare euforică.

De fapt în categoria drogurilor intră mult mai multe substanţe decât ne-am aştepta, unele dintre ele foarte familiare multora dintre noi. Astfel în categoria drogurilor intră: cocaina, morfina, heroina, “iarba”, halucinogene, nicotină, alcool.

narcoman-injectat-cu-drog.jpgÎn toaletele şcolilor şi liceelor, fetele şi băieţii se droghează cu nicotină, iar cei mai îndrăzneţi iau chiar “iarbă.” Anturajul şi presiunea pe care acesta o manifestă asupra tineretului cauzează aduc pe mulţi tineri în pragul de a-şi ruina tinereţea şi viitorul. Barurile sunt pline de astfel de tineri, care consideră că sunt maturi şi trebuie să se comporte ca nişte maturi şi să îşi trăiască viaţa. Astfel creşte în licee numărul elevilor care ajung la ore în stare de ebrietate.

Abuzurile sexuale sau fizice cauzează traume puternice în inimile multor tineri, care, pentru a-şi uita aceste probleme, se aruncă în braţele ucigătoare ale unui astfel de drog.

Singurătatea unora dintre copiii mici, care, în lipsa părinţilor se plictisesc, îi duce la frigider, unde dau de băutura tatălui, şi, în faţa televizorului, o consumă. Astfel se înregistrează cazuri de copii mici, chiar şi de cinci ani, care sunt duşi la spital în comă alcoolică.

Exemplul părinţilor, care fumează pare inofensiv. Însă copilul la şcoală va ajunge să fumeze “iarbă”, gândindu-se că diferenţa nu e mare.

Pentru alţii, nevoia de a evada din mediul ostil în care trăiesc: părinţi neînţelegători, care se ceartă tot timpul, ba chiar se şi bat, nopţi nedormite datorate acestor scandaluri, alte probleme diverse, implicarea în relaţii sexuale nesatisfăcătoare, probleme de ordin financiar, la locul de muncă, la şcoală, tot acest stres acumulat contribuie la dorinţa de a uita aceste probleme, de unde nevoia de a evada gratuit din mijlocul acestora, de a le uita măcar temporar.

Privind statisticile, în Romania problema drogurilor devine tot mai actuală. Peste 500 de adolescenţi încep să consume droguri în fiecare zi, iar media de vârstă a celor care le consumă este din ce în ce mai mică. Acesta este un motiv pentru care trebuie să ne neliniştim şi să luăm măsuri atât în stoparea traficului de droguri, cît şi în ajutarea acelora care trec prin această “vale a umbrei morţii.”

Dar care sunt riscurile pe care le comportă luarea de droguri ? Sau, mai clar spus, ce complicaţii se pot produce în viaţa acelora care şi-au făcut, chiar fără voia lor din a se droga un mod de viaţă, un obicei de care nu se pot lăsa ?

Se poate vorbi despre trei tipuri de complicaţii: fizice, psihice şi comportamentale, însă problema poate cuprinde o paletă de complicaţii mult mai largă.

Complicaţiile fizice cuprind aspecte vizibile, externe, cum ar fi ochii injecţi, pupile înguste, căscat prelungit şi o starea permanentă de somnolenţă şi de oboseală, dar şi aspecte invizibile de natură internă, unde organele interne sunt afectate, dereglate şi obosite de drog, ceea ce conduce la o dereglare internă a organismului.

Continuă lectura

Alcoolul şi dezumanizarea fiinţei

Aş dori să pregătesc săptămâna aceasta un articol despre alcool şi o perspectivă biblică subiectivă asupra acestuia. Dar până când voi scrie acest articol, să privim împreună cu milă spre acest om care încearcă să ajungă acasă. Din păcate, drumul lui este plin de obstacole invizibile, obstacole care stau în însăşi fiinţa lui: dezechilibru, rău, etc. Poate acasă îl aşteaptă o soţie plină de dragoste, un copil ce îşi iubeşte tatăl, o mamă sau un tată. Oare care ar fi justificarea lui? Un party cu prietenii? Un necaz înecat în paharul cu alcool? O dezamăgire la locul de munca? Justifică toate acestea o beţie zdravănă? Doamne, ai milă de acest om şi de noi, căci fiecare poate să ajungă în anumite circumstanţe ale vieţii într-o astfel de situaţie.

Am văzut aceste imagini şi nu am putut râde, chiar dacă erau într-un material funny. M-a durut.