Afară plouă cu păcat! Veniţi la căldura Bisericii lui Hristos!

Text biblic: Fap 28:1-6

Pasajul biblic vorbeste despre o ipostază din viaţa apostulului Pavel. Acuzat de marii preoţi iudei pentru credinţa pe care o propovăduia, Pavel cere să fie judecat de Cezarul din Roma privitor la aceste lucru. În drum spre Roma, corabia care îi transporta a naufragiat pe insula Creta, o insulă pe care locuiau băştinaşi, numiţi de Luca barbari – care nu credeau nici în Dumnezeul lui Israel, nici în zeii romani, ci într-un sistem universal de compensaţii a Universului – Dreptatea.

Un discernământ clar şi o judecată sănătoasă cuprinde următoarele condiţii:

  1. Este o vreme de mare frig afară
    1. Motivaţia greşită a judecăţii altora: să evidenţiem cât de buni suntem noi
    2. Operaţia de curăţire a ,,bârnei noastre” ne va oferi o vedere mai curată în dreptul altora
  2. Plouă cu păcat afară
    1. Să facem deosebirea între oi, câini şi porci pentru a nu distruge valorile sfinte – Mt. 7:6
    2. Să facem deosebirea într-un duh al rugăciunii din pricina slabiciunii noastre de a judeca greşit pe ceilalţi – Mt. 7: 7-11; Ex: Solomon –
    3. Să îi judecăm pe alţii după REGULA DE AUR: Mt. 7: 12
  3. Cum putem face căldură în lumea asta?

a. Motive pentru care oamenii vor fi respinşi de Hristos la judecata vieţii şi faptelor noastre:

i. O cunoaştere intelectuală, dar nu intimă a Domnului Isus Hristos

ii. O inimă împărţită între valorile lui Dumnezeu şi valorile lumii

    1. Analiza şi judecata lui Isus Hristos se va îndrepta şi asupra credinţei noastre:

i. Experienţa credinţei ca DECIZIE

ii. Experienţă credinţei ca ACŢIUNE

Unde este comoara noastră, acolo va fi şi inima noastră. Să fim atenţi în ce şi unde ne investim valorile, căci acolo va fi investită şi inima, sau viaţa.

Predica rostita de Virgil Neag in Biserica Speranta din Cluj Napoca

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s