Sinteza teologică a Epistolei către Galateni

Epistola către Galateni este una dintre cele mai importante scrisori ale teologiei creştine, deoarece în ea găsim esenţa ontologică a creştinismului în Isus Hristos. Este numită Magna Charta a bisericii primare, manifestarea libertăţii creştine, citadela de necucerit si un Gibraltar preţios împotriva oricărui atac asupra inimii Evangheliei. Este piatra de temelie, cea mai puternică declaraţie a doctrinei prin credinţă în sau în afara Scripturii. Este declaraţia de emancipare de orice fel de legalism. Este stâlpul de pornire al Reformatorilor, care au schimbat ultimele veacuri ale mileniului nostru. Este polemica lui Dumnezeu în jumătatea celui mai vital adevăr al credinţei creştine împotriva oricărui atac. Nu numai un păcătos este mântuit prin harul credinţei, ci si păcătoşii mântuiţi care trăiesc prin har. Harul este o cale către viata si o cale de viaţă.

Autorul Epistolei către Galateni este Sfantul apostol Pavel. Acest lucru îl observăm atât din sursa internă, care este epistola, cât şi din surse externe – scrieri ale acelei perioade. Chiar din începutul Epistolei autorul se defineşte, arătându-şi numele, calitatea şi de la cine deţine apostolia pe care o pretindea în faţa oamenilor (1:1). De fapt, el respectă întru totul tiparul scrisorilor oficiale din vremea lui. El scrie Epistola în numele său şi al fraţilor care se aflau împreună cu el (1:2). Un alt element care ne asigură de paulinicitatea epistolei se desprinde din ideile susţinute, particularităţile de ordin lexical, datele de ordin personal şi învăţătura lui. Comparând-o cu celelalte scrisori pauline, ajungem la aceeaşi concluzie: autorul este apostolul Pavel.

Ca sursă externă, tradiţia creştină a recunoscut aproape în unanimitate autenticitatea Epistolei, fiind ades citată de Clement Romanul, Ignaţiu de Antiohia sau Policarp din Smirna. Alte citate alte Epistolei le găsim Fragmentul Muratori şi lista cărţilor canonice ale Sfinţilor Părinţi: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigorie de Nazianz. Chiar şi ereticii Ptolemeu, Valentin şi in mod deosebit Marcion o folosesc in scrierile lor. În plus, chiar şi forma ei actuală se regăseşte în cele mai vechi manuscrise ale ei, ceea ce vine să confirme autenticitatea ei.

Aşadar, astăzi, cu excepţia unor cercuri extreme şi nereprezentative, cercetările efectuate asupra Noului Testament pleacă de la axioma că Pavel este autorul Epistolei către Galateni. Această epistolă a fost recunoscută în mod tradiţional ca una dintre cele patru „epistole capitale” ale lui (celelalte fiind Romani, 1 şi 2 Corinteni).

De fapt, a ajuns să fie privită ca un standard cu care trebuie comparată paternitatea paulină revendicată de alte documente.

În ceea ce priveşte destinatarii ei, scrisoarea este adresată către „bisericile din Galatia” (1:2). Pentru noi, această destinaţie presupune o anumită doză de ambiguitate, deoarece numele de „Galatia” era folosit în două sensuri diferite în sec. I d.Hr.: putea indica Galatia etnică din Asia Mică centrală, sau provincia romană Galatia, care era mult mai întinsă.

Există puţine dovezi că Pavel ar fi vizitat Galatia etnică, în timp ce există dovezi abundente pentru faptul că el a vizitat regiunea de sud a provinciei Galatia şi a sădit biserici acolo.

Ideea că epistola a fost adresată Galatiei etnice este denumită de obicei teoria „Galatiei de Nord”. Teoria „Galatiei de Sud”, pe de altă parte, presupune că epistola a fost trimisă la bisericile din Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra şi Derbe, care erau situate toate în partea de sud a provinciei romane şi care au fost toate biserici sădite de Pavel şi Barnaba în timpul primei lor vizite misionare (F.A. 13:14 – 14:23).

Galatenii, ramură a celţilor, au fost chemaţi ca mercenari în 278 î.Hr., din Balcani în Asia Mică, de Nicomed, regele Bitiniei, şi s-au stabilit mai târziu într-o regiune din centrul Asiei Mici, care şi-a luat numele dela ei. Începând cu 36 î.Hr., Aminta, mai întâi aliat a lui Antoniu, apoi a lui Octavian, a putut forma un regat din Galatia, Pisidia, Licaonia, Pamfilia şi Cilicia. La moartea lui, în 25 d. Hr., acest conglomerat a fost transformat de Augustus în provincia romană Galatia.

Împotriva teoriei „Galatiei de sud” s-a argumentat că ar fi nepotrivit din punct de vedere psihologic ca Pavel să li se adreseze cititorilor săi cu apelativul „galateni” (3:1), întrucât din punct de vedere etnic ei nu erau galateni. Dar dacă ei făceau parte din grupuri etnice diferite (frigieni şi licaonieni), oare ce alt apelativ comun ar fi putut folosi pentru a-i include pe toţi?

În condiţiile în care adoptăm teoria „Galatiei de sud”, Pavel a compus epistola puţin înainte de conciliul de la Ierusalim, prin 48-49 d.Hr. Incidentul din 2:12 poate fi corelat cu F.A. 15.

Pentru a putea defini mai bine teologia acestei epistole ar fi necesar să aruncăm o privire şi asupra contexului scrierii Epistolei. Pavel a fost primul care le-a predicat evanghelia galatenilor, iar ei l-au primit ca pe un „înger al lui Dumnezeu”, chiar în momente în care Pavel suferea de o boală fizică sau poate din cauza persecuţiilor pe care le-a îndurat în Listra (4:13-14). Din moment ce galatenii erau dintre neamuri, Pavel nu le-a recomandat circumcizia sau alte „fapte ale Legii”. Dar, imediat după plecarea sa, au venit nişte misionari care predicau „o altă Evanghelie” (1:6), care le cerea galatenilor să se supună unor ritualuri ale Legii.

Identitatea acestor misionari este, încă, disputată. Cel mai probabil, ei erau creştini iudei, puternic legaţi de Ierusalim şi chiar de Iacov. Ei pretindeau că aveau o anumită logică în demersurile lor, spunându-le galatenilor că dacă voiau să fie părtaşi lui Mesia, trebuiau să devină fii ai lui Avraam, primind circumcizia ca semn al legământului etern al lui Dumnezeu cu Avraam şi descendenţii acestuia (Gen. 17). Circumcizia, la rândul ei, presupune practicarea tuturor „faptelor Legii”.

Concepţia lui Pavel despre Evanghelie, mai ales în lumina chemării sale, era una mult mai profundă în privinţa lucrării lui Hristos în cadrul planului mântuitor al lui Dumnezeu. Dacă creştinii iudei nu erau obligaţi să renunţe la moştenirea lor iudaică, asta nu însemna că cei dintre păgâni erau obligaţi să adopte obiceiurile şi practicile iudaice pentru a fi justificaţi înaintea lui Dumnezeu. Lucrarea salvatoare a lui Dumnezeu prin Hristos este cea prin care suntem socotiţi neprihăniţi, şi nu Legea (2:21; 3:21). De aceea, galatenii erau deja descendenţi ai lui Avraam, pentru că erau ai lui Hristos (3:29), pe când cei legaţi de Lege sunt despărţiţi de El (5:4).

Epistola lui Pavel către Galateni cuprinde o teologie bine structurată, care poate fi aşezată în următoarele tipare, urmând chiar desfăşurarea scrisorii:

1 . Adevărata Evanghelie nu conţine elemente culturale, ci este de origine divină (1:11 – 2:21)

Din moment ce Evanghelia sa, care nu prevedea circumcizia, era aspru criticată, Pavel le prezintă galatenilor o schiţă autobiografică prin care demonstrează adevărul Evangheliei pe care o predică neamurilor (2:5, 14). Aceste informaţii autobiografice susţin adevărul Evangheliei în câteva moduri. În primul rând, Pavel nu a primit Evanghelia de la un om. Evanghelia pe care o predica era primită „prin descoperirea lui Isus Hristos” (1:11-12).

Apoi, Pavel a ştiut că el trebuia să predice neamurilor o Evanghelie lipsită de doctrina circumciziei, fără a avea aprobarea celor de la Ierusalim (1:17). Când amers la Ierusalim, trei ani mai târziu, i-a întâlnit doar pe Petru şi pe Iacov, dar Evanghelia o primise deja de la Dumnezeu, şi nu de la Ierusalim.

După patrusprezece ani de la prima vizită, Pavel a mers din nou la Ierusalim, cu Barnaba şi Tit, pentru a se asigura că nu predicase în zadar (2:1-10). În ciuda opoziţiri din partea „fraţilor mincinoşi”, stâlpii bisericii (Petru, Iacov şi Ioan) au aprobat Evanghelia pe care Pavel o predica neamurilor. Totuşi, când unii dintre partizanii lui Iacov au venit în biserica din Antiohia, au fost foarte surprinşi de cele văzute: evrei şi neamuri stând împreună la masă, iar Petru era printre ei. Când Petru a încercat să se retragă de la masă, Pavel l-a mustrat pentru ipocrizie faţă de adevărul Evangheliei (2:11-14).

Ceea ce Pavel înţelegea prin adevărul Evangheliei este stabilit în finalul secţiunii (2:15-21). Nimeni nu este justificat prin „faptele Legii”, ci prin credinţa în Hristos Isus. Dacă neprihănirea s-ar putea obţine prin Lege, atunci n-ar mai fi fost nevoie de jertfa lui Hristos.


2 . Creştinii sunt descendenţi ai lui Avraam în virtutea promisiunii făcute acestuia (3:1 – 5:12)

După ce a explicat originea Evangheliei sale, Pavel se angajează în argumentarea unui alt subiect, acela că membrii poporului lui Dumnezeu, botezaţi în Hristos, sunt descendenţi ai lui Avraam. Dumnezeu i-a adus această veste bună (gr. evanghelion) lui Avraam atunci când i-a promis că toate naţiunile vor fi binecuvântate în el. Prin urmare, credincioşii sunt binecuvântaţi prin Avraam, părintele celor credincioşi (3:7-9). În exegeza pe care o face textului din Gen. 12:7, Pavel arată că promisiunile erau făcute lui Avraam şi seminţei lui. Subliniind termenul „sămânţă”, care este la singular, apostolul dovedeşte că „sămânţa” lui Avraam este Hristos (3:15-16). Aşadar, toţi cei care sunt botezaţi în Hristos sunt descendenţi ai lui Avraam şi fii prin făgăduinţă, chiar dacă nu au experienţa circumciziei (3:26-29).

Din moment ce Legea a fost dată cu 430 de ani mai târziu, ea nu a venit să schimbe datele promisiunii, care depinde de credinţa individului (3:17-20). Legea a fost dată după promisiune pentru a-i face pe oameni conştienţi de păcatele lor şi cu scop disciplinar, până la revelarea adevăratei credinţe. Dar, prin sine însăşi, Legea nu poate da viaţă.

Galatenii nu voiau să înţeleagă aceste lucruri, iar Pavel le spune că aceasta este o întoarcere la copilăria spirituală (4:1-11). El le arată că acum sunt fiii femeii libere, Sara, şi a fiului ei, Isaac (4:21-31), avertizându-i în acelaşi timp că circumcizia ar putea să-i despartă de Hristos (5:1-12).

3 . Doar trăirea prin Duhul formează un caracter moral (5:13 – 6:10)

Chiar dacă Pavel le demonstrează galatenilor că sunt descendenţii lui Avraam, prin Hristos, el consideră că argumentaţia sa nu este completă. Apostolul trebuia acum să le arate creştinilor că puteau trăi o viaţă morală şi fără restricţiile Legii.

În viziunea lui Pavel, viaţa morală este o chestiune de trăire prin Duhul (5:16), călăuzire a Duhului (v. 18), umblare prin Duhul (v. 25). Oamenii care sunt călăuziţi de Duhul nu mai sunt sub Lege (v. 18) şi nici nu mai practică faptele firii (19-21). Cel care va rodi în ei va fi Duhul Sfânt (22-23).

Pavel argumentează că întreaga Lege este cuprinsă în porunca „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (5:14 citat din Lev. 19:18). Astfel, galatenii trebuiau să se slujească unii pe alţii în dragoste (5:13). Dacă îşi purtau sarcinile unii altora, împlineau astfel „legea lui Hristos” (6:2). Deci, galatenii împlineau adevărata lege dacă trăiau prin Duhul, supunându-se legii lui Hristos.


Dacă ar fi să concluzionăm aceste teme menţionate mai sus, am putea reduce teologia Epistolei către Galateni în cele din urmă la justificarea prin credinţă (3:11; 5:1).

Pentru iudaizatori, ca sa fii un bun creştin trebuia mai intâi să crezi în Hristos şi apoi să ajungi să împlineşti toată Legea. Presupunea, să accepţi pe lângă Hristos şi cultura iudaică, să devii asemenea unui ,,iudeu” – acceptând tăierea împrejur, Sabatul şi toate celelalte ceremonii iudaice. Ori, pentru apostolul Pavel aşa ceva era exact contrariul creştinismului. Mântuirea s-ar fi putut obţine atunci, nu prin har, ci prin ceea ce putea face un om. Însă tocmai asta demonstrează el: toate stradaniile omului nu puteau duce nicăieri (3:10). Ceea ce era necesar era nu împlinirea Legii, ci declararea unui faliment total, abandonarea de sine la picioarele crucii lui Hristos şi aruncarea in braţele iubitoare ale Mintuitorului. Iudeul era inclinat să spună: ,,Doamne, priveşte spre lucrările pe care le-am făcut. Iată semnul tăierii mele împrejur. Dă-mi acum mântuirea pe care mi-am câştigat-o.” Pavel privea aşa ceva drept o blasfemie la adresa sacrificiului ispăşitor al lui Hristos (5: 2-4).

Evanghelia predicată de Pavel galatenilor a fost ,,Vestea Bună” despre harul lui Dumnezeu în Isus Hristos, o veste totală şi definitivă, fără revocări ulterioare, care nu mai implica şi alte lucruri care să o copleteze, up-daturi spirituale de origine iudaică. Acest mesaj era unul al eliberării care accentuează acţiunea lui Dumnezeu în acord cu caracterul Său divin, luând iniţiativa de a face ceea ce era necesar în favoarea omului pentru a-l aduce la starea de funcţionalitate anterioară, de la creaţie. Dumnezeu dorea implicit ca toată omenirea să fie condusă de această funcţionalitate pe care i-o prevăzuse când îl crease pe primul Adam.

Toate intenţiile omului de a ajunge la Dumnezeu prin eforturi proprii au devenit de acum inutile, şi regulile de felul ,,nu lua”, ,,nu atinge”, ,,nu gusta” şi-au pierdut esenţa şi ies din circumscripţia harului lui Dumnezeu. În Hristos Isus, Dumnezeu a dat posibitatea omenirii de a se apropia de prezenţa şi harul lui Dumnezeu

Cu siguranţă că efectul acestei evanghelii a fost unul exploziv. Chiar dacă nu cunoaştem efectul pe care ea l-a avut asupra Bisericilor Galatiei, putem observa în istorie efectul pe care l-a avut asupra altor biserici aflate în aceeaşi situaţie similară. De exemplu, în secolul XVI, Martin Luther va folosi această Evanghelie împotriva Bisericii Romano-Catolice, care ajunsese să propună sistemul indulgenţelor ca mijloc de iertare a păcatelor. Religiozitatea de suprafaţă a acestei biserici a fost pur şi simplu zguduită de Reformă şi de ruperea Bisericii Protestante de ea. Martin Luther a declarat cu această ocazie Epistola către Galateni cartea lui preferată, ,,cu care m-am logodit, soţia mea.” Frederick Godet a explicat mai târziu că această epistolă a fost pentru Luther ,,pietricica din vale, cu care, asemenea lui David, a mers să îl întâmpine pe uriaşul papal şi l-a lovit în frunte.”

Scrisoarea lui Pavel exprimă tendinţa omenirii de a reveni mereu de la cadoul ce l-a primit în Hristos la religiozitatea lui, bazată pe fapte bune şi eforturi ca mijloc de acceptare înaintea lui Dumnezeu. Oricând un creştin înceapă să gândească justificare înaintea lui Dumnezeu prin actele sale, de orice natură ar fi ele: ,,să nu beau”, ,,să nu fumez”, ,,să fiu mai bun cu familia mea”, ,,să fiu mai bun cu semenii” – categorisite prin ,,a face” şi nu prin ,,a fi” – ontologic prin har – el cade în cursa gândirii galatiene şi este afectat de ea. Gândirea galatiană evaluează viaţa după faptele reuşite, merit şi răsplată mai degrabă decât după o încredere constantă şi receptivă în faptele harului lui Hristos.

De aceea, în concluzia acestui demers teologic, având în vedere auspiciile secolulul XXI în care trăim, în care bisericile sunt dominate de diverse concepţii legaliste, behavioriste, moraliste, tradiţionaliste, fundamentaliste sau denominaţionaliste, această Evanghelie ar trebui să fie o temelie care să ne inspire generaţia pentru restaurarea şi reformarea spiritului în proclamarea libertatăţii harului în Isus Hristos.

Bibliografie:

§ DOUGLAS, J. D., Dicţionar Biblic, Oradea, Editura Cartea Creştină, 1995.

§ FEE, Gordon, STUART, Douglas, Biblia ca literatură, Cluj Napoca, Editura Logos, 1995.

§ FLOWER, James A., Evanghelia contra Religiei, Introducere la Galateni, sine editore, 2005.

§ KRIMMER, Heiko, Epistola către Galateni, vol. 13, Korntal, Editura Lumina Lumii, 2001.

§ MCGEE, John Vernon, Note de studiu către Galateni, sine editore, 2004.

§ POMERVILLE, Paul, Galateni şi Romani. Ghid de studiu, Bruxelles, Institutul Internaţional prin Corespondenţă, 1976.

§ STAMPS, C. Donald, Biblia pentru o viaţă deplină, Bucureşti, Life International, 2000.

§ STOTT, John, Galateni. Comentarii biblice expozitive, Cluj Napoca, Editura Logos, 2001.

§ TENNEY, C. Merril, Studiu al Noului Testament, Oradea, sine editore, 1991.

§ TERINTE, Ciprian – Curs de introducere in Noul Testament, ITP, Bucuresti.

§ WALVOORD, John F., ZUCK, Roy B., Comentariu al Noului Testament, O expunere a Scripturilor făcută de profesori de la Seminarul Teologic Dallas, Arad, Fundaţia E.B.E şi Editura Multimedia, 2005.

§ WIERSBE, Warren W., The Bible Exposition Commentary, vol. I, Wheaton, Illinois, Victor Books, 1989.

 


Reclame

Un gând despre „Sinteza teologică a Epistolei către Galateni

  1. waw… nu am stiut pana inainte sa citesc aceste explicatii despre cata influienta a avut Pavel si Evanghelia pe care el o predica asupra neamurilor. Dumnezeu lucreaza intr-un mod minunat…. domnul sa va binecuvanteze…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s