Disperare…după VIAŢĂ


O discuţie nocturnă între Domnul Isus Hristos şi Nicodim aduce la un moment dat în prim plan şarpele de aramă pe care Moise l-a înălţat în pustie. Isus îi vorbea lui Nicodim despre necesitatea înălţării Fiului omului pe o prăjină pentru vindecarea lumii întregi. Totuşi, deşi vindecarea va fi oferită pentru toţi, doar cei care vor crede în puterea ei de vindecare a sufletului vor fi mântuiţi.

serpent.jpgCurios să înţeleg mai bine semnificaţiile acestui simbol, am încercat să intru în colbul istoriei acestui eveniment care a culminat cu înălţarea pe o prăjină a acestui şarpe. Am descoperit astfel că poporul evreu, sub conducerea lui Moise se îndrepta spre Canaan. Sătul de praful pustiei şi de furtunile deşertului, obosiţi de soarele arzător şi dornici să intre în ţara promisă, au încercat să facă un shortcut prin ţara Edomului. Drumurile Edomului treceau printr-un ţinut muntos, mai răcoros decât câmpia şi bineînţeles, populat şi civilizat. Era rost atât de alimente, cât şi de apă proaspătă din fântâni.

Au trimis o delegaţie să negocieze cu guvernul ţării trecerea pe autostrada principală care străbătea ţara. S-au înşelat amarnic! A fost respinsă doleanţa lor. Era prea dificilă trecerea a două milioane de oameni pedestri, cu animale de tot soiul chiar pe drumul împărătesc. Era greu de prevăzut efectul unei astfel de mulţimi. Se putea lăsa cu vandalizări, cu jafuri, cu atacuri civile, cu alte evenimente nedorite care nu generau altceva decât războiul. În plus, evreii erau priviţi ca un trib nomad, oamenii dedaţi din start la jafuri şi atacuri armate.

Dezamăgirea poporului a fost mare atunci când au început să ocolească graniţele Edomului. Ele îi aduceau înapoi în pustie. Obosiţi, supăraţi, însetaţi, au început revolta. O revoltă dură şi răutăcioasă atât împotriva lui Moise, căci Aaron murise, cât şi împotriva lui Dumnezeu. Dar urâciunea care a pus capacul la vorbele lor răutăciose a fost să numească mana primită de la Dumnezeu ,,mâncare proastă”: …,,ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”

Dumnezeu a trimis nişte serpi veninoşi (în versiunea Cornilescu – şerpi înfocaţi) care i-au atacat în pustie. Oamenii au început să moară în toate părţile, unul după altul. Dacă ar fi fost un şarpe doar, era un accident. Dar mulţimea de şerpi care ataca oamenii fie în somn, fie în timpul drumului a început să îi neliniştească. Conştiinţa lor a început să se trezească. Dumnezeu le răspundea pe măsura nebuniei lor. Era un răspuns tăcut, dar vizibil. Au început să conştientizeze că inima lui Dumnezeu era zdrobită de răzvrătirea lor. Durerea şi moartea a învins în cele din urmă conştiinţa. Aveau nevoie de iertarea lui Dumnezeu. Ba, mai mult, aveau nevoie de vindecare, de îndepărtara acestor vipere din calea lor.

,,Moise, salvează-ne, roagă-te pentru noi! Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva ta! Moise, fie-ţi milă de noi! Ne mor familiile. Să îndepărteze Dumnezeu şerpii ăştia veninoşi!

Dar Dumnezeu nu a ascultat rugăciunea în felul în care ar fi dorit ei. Reptilele nu au fost îndepărtate. Dar a fost dată o soluţie. O soluţie care impunea deplasarea fiecăruia până la cortul lui Moise, numit Cortul Întâlnirii. Moise a turnat în aramă un şarpe veninos, apoi l-a atârnat într-un ţepuş. Era o prăjină mai lungă, un fel de catarg în vârful căruia era atârnat drapelul vindecării: şarpele veninos. Cine era muşcat de o reptilă şi ajungea să privească spre acest drapel, era vindecat.

Închipuiţi-vă acum scena ce se derula în tabără. Cineva lucra ceva lângă cortul lui, undeva la marginea taberei. Deodată, un şarpe îl muşca de picior. El era conştient că în câteva minute otrava acestuia îşi va face efectul şi el se va umfla, va face spume la gură şi va cădea jos mort. Soluţia era să fugă în graba cea mai mare până la mijlocul sau la marginea cealaltă a taberei, unde era instalat cortul lui Moise şi să se uite la sarpele de aramă atârnat pe prăjină. Dacă îl va vedea, va fi salvat. Dacă nu, va muri.

Dar, în timp ce va alerga, veninul îşi va face efectul încetişor. Poate va slăbi în alergare. Poate va cădea extenuat pe drum şi va muri în apropierea şarpelui, fără să mai poată ridica privirea. Oh, nu! Avea nevoie neapărat de cineva care să alerge cu el. Dacă va cădea, cineva trebuia să îl ridice, să îl ajute să meargă mai departe, chiar să îl ducă. Trebuia să fie cineva puternic, mai mare ca el sau ca ea. ,,Trebuie neapărat să vorbesc cu cineva!” – Vecine, am fost prieteni buni atâţia ani prin pustiul ăsta. Dacă cumva sunt muşcat de un şarpe, mă ajuţi să ajung la prăjină şi să privesc spre şarpe? Oh! Eşti încă supărat pe mine? Te rog, iartă-mă! Avem nevoie unul de altul în astfel de momente! Pot conta pe tine? Poate conta familia mea pe tine?

Mutaţi-vă privirea acum spre prăjină cu şarpele de aramă. Îmbulzeală multă. Oameni cu priviri bolnave care se înviorează. – Trebuie să aprindem neapărat nişte făclii lângă prăjină! E greu să îl vezi noaptea! Trebuie să îl vedem, altfel murim! Trebuie să lărgim puţin locurile dintre corturi, ca oamenii care aleargă la şarpele din aramă să nu se împiedice în ţăruşi şi în funiile corturilor.

Zi şi noapte forfotă împrejurul prăjinii cu arama în vârful ei. Tineri, bătrâni, copii, toate vârstele – cei muşcaţi trebuiau să privească sus în vârful prăjinii. Ce încredere mare în acea bucată de aramă. Acolo e vindecarea. Poţi fi lângă prăjină, dar dacă nu priveşti şarpele…şarpele…şarpele…

Isus Hristos a fost înălţat pe o cruce pentru o lume bolnavă, muşcată de Şarpe. Un şarpe mai veninos decât cel din pustie. Un şarpe vechi şi inteligent, a cărui otravă a îmbolnăvit rasa umană. A îmbolnăvit trupul şi sufletul lui Adam şi a fiecărei generaţii ce i-au urmat.

O privire lungă aruncată asupra Celui înfipt în piroane pe cruce e de-ajuns. Este privirea credinţei, care aduce vindecarea. E privirea singurei soluţii pentru VIAŢĂ.

E oare îmbulzeală însă în jurul acestei prăjini? Oh, nu, nu este! De ce? Pentru că oamenii încă nu conştientizează cât de adânci urme şi cât venin a lăsat şarpele în ei. Doar simt că viaţa li se scurge fără vlagă din ei, că nu mai au puterea de a ajunge la prăjină. Poate că nu ştiu nici soluţia. Dar au vecini în jurul lor! – Hei, vecine, ce-i cu tine? Eşti livid la faţă. Vai! Ai căzut! Te-a muşcat reptila veninoasă? Să alerg cu el la cruce, până nu moare sub otrava veninului!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s