Ioan 6:70-71

Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.

Prelucrare după o predică a lui Ionuţ Benea – Biserica Speranţa, Cluj Napoca

Ne plac poveştile de succes care vorbesc despre transformarea în bine a unei persoane. Un om rău, o lepră a societăţii, un depravat, un ratat, un demon - are un moment de luciditate când îşi analizează viaţa şi decide să îşi schimbe drumul. Un om fără speranţă de a se mai integra în societate se întâlneşte cu Hristos, iar transformarea deplină îl face un binefăcător al societăţii. Un Saul rău şi crud îl întâlneşte pe drumul Damascului pe Isus Hristos şi devine apostolul neamurilor pe care le ura şi le dispreţuia ca reprezetant al celei mai rigide secte iudaice – fariseismul. Ne place să credem că şi pentru noi mai există speranţă pentru mai bine şi mai sfânt.

Dar oare cum privim un proces invers? Cum privim un bun, integru, altruist când cade în hăurile dezastrului personal? Cum îl privim când pasiunile îi doboară raţiunea? Cum îi vedem transformarea din rău în mai rău? Cum privim transformare unui sfânt în demon? Este posibil aşa ceva? Se întâmplă peste noapte?

Iuda a fost omul care a trădat. Evangheliştii îl amintesc foarte rapid, o scurtă consemnare istorică, ca şi cum ar dori să îi uite şi amintirea lui. Pentru că odată cu amintirea lui, îşi amintesc că cineva dintre ei a trădat. Putea fi oricare. Dar a fost Iuda Iscarioteanul.

Iuda a fost cu Iisus mai bine de trei ani. A văzut tot ce era de văzut: puterea lui Iisus, bunătatea Lui, dragostea pentru Dumnezeu Tatăl şi pentru oameni, autoritatea cu care acesta vorbea, semnele şi minunile pe care Le-a făcut. I-a văzut inima în profunzime: dorinţa de a plăcea Tatălui, transparenţa gândurilor, zâmbetul, înţelepciunea, rugăciunile, durerile. Şi totuşi…l-a vândut.

De ce a căzut Iuda Iscarioteanul? Şi care sunt treptele transformării din ucenic în demon?

Prima treaptă a căderii este faptul că Iuda a acceptat în viaţa lui un cui al Satanei: lăcomia. Evanghelistul Ioan consemnează că Iuda avea obiceiul să mai ia din punga/fondul comun/ă a grupului bani – Ioan 12:6. Cu siguranţă aceste mici lipsuri s-au repetat şi au fost cunoscute de unii dintre ucenici, chiar dacă nu s-a vorbit deschis despre ele. Iuda ştia că Iisus – care cunoştea inimile oamenilor, trebuie să îi ştie şi micile lui ,,afaceri necurate.”

A doua treaptă a căderii o vedem în faptul că Iuda a ignorat harul pe care Iisus Hristos i l-a acordat, manifestat în cadrul potrivit -grupul ucenicilor şi prezenţă Sa personală- pentru a se pocăi. Domnul ar fi trebuit să îl ia deoparte şi să îl avertizeze cu privire la slăbiciunea pe care o avea pentru bani. Apoi ar fi trebuit să îl sancţioneze. E paradoxal că nu a făcut lucrul acesta. Asta, deoarece apostolii nu au consemnat o astfel de discuţie particulară sau publică cu Iuda în această privinţă. E paradoxal ca Dumnezeu să ştie păcatele tale, dar să te tolereze pentru pocăinţă. Asta nu înseamnă că El nu le vede. Nici că le acceptă. Apostolul Pavel surprinde acest har pe care Dumnezeu îl acordă fiecăruia dintre noi în următoarele cuvinte: ,,Şi crezi tu, omule, …că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:3-4). Alte referinţe: Ps. 50:21; Ecl. 8:11; Isaia 57:11b.

A treia treaptă a căderii lui Iuda se observă în faptul că a tolerat păcatul în inima lui până ce aceasta s-a împietrit. Iuda a predicat Evanghelia, a vindecat bolnavi, a scos demoni. Dar a ajuns în cele din urmă să devină el însuşi un demon. Dacă la început inima lui mai tresălta de durere când săvârşea o fărădelege, cu timpul conştiinţa lui a devenit de piatră. Un bătrân indian compara conştiinţa cu un triunghi cu vârfuri ascuţite care se învârte în craniul unui om. La fiecare păcat triunghiul se învârte şi provoacă dureri. Dar odată cu trecerea timpului şi cu învârtirea tot mai deasă a triunghiului, vârfurile se tocesc şi durerea devine suportabilă, chiar obişnuită şi nebăgată în seamă.

Iisus a încercat să trezească conştiinţa lui Iuda când i-a întins la Cina cea de Taină din odaia de sus bucata de pâine. Acest gest avea în sine un mesaj:,,Mai este şansă Iuda. Eu Însumi Mă dau pentru tine.” Mesajul a continuat şi în Grădina Ghetsimani, când Iisus i-a spus: ,,Prietene!”. Acestea erau semnale de iubire. Iuda le-a ignorat constant, deoarece păcatul făcuse inima lui ca o stâncă. Pentru el nu mai era cale de întoarcere.

Ultima treaptă a căderii lui Iuda au fost aşteptările neîmplinite. Iuda a fost dezamăgit de Iisus Hristos. El s-a simţit trădat, de aceea a trădat. Nu a avut nici o remuşcare când a făcut asta, deoarece tocmai în acea zi au fost trădate toate aşteptările şi pretenţiile lui. Coborâseră Muntele Măslinilor în aclamarea unei mari mulţimi din poporul adunat pentru sărbători la Ierusalim, şi în loc să focalizeze poporul pentru o răscoală masivă împotriva regimului din ţară, Iisus a plans. Doar atât a putut face bărbatul acesta puternic, aclamat de mulţimi şi venerat de atâţia? Acele lacrimi ale lui Iisus au fost marea dezamăgire a lui Iuda. Sacrificase atâta timp, fusese alături de el prin praful Palestinei şi pe dealurile Galileii, în bărcile care miroseau a peşte, iar acum totul a avut un final diferit de pretenţiile lui Iuda. ,,Trădarea” naşte trădare. Am să îl vând.

Satan a profitat de slăbiciunea lui Iuda pentru bani şi printr-un gând subtil a ajuns să îl posedeze. A ,,pedalat” pe punctul slab al lui Iuda Iscarioteanul şi l-a învins.

Aşa este păcatul. Este ca un belciug – o verigă – pusă în nasul unui animal, bou, spre exemplu. Odată ce ai pus această verigă în nasul lui, poţi să îl stăpâneşti foarte uşor, deoarece poţi introduce în acea verigă o bârnă cu un cârlig la capăt, iar animalul, oricât de puternic ar fi, trebuie să te asculte. Păcatul ne face vulnerabili dacă îl lăsăm să îşi facă cuib în viaţa noastră.

Iuda l-a vândut pe Hristos Iisus. L-a trădat. L-a aruncat în mâinile celor ce îi doreau moartea. Dar nu s-a mai putut pocăi. Nu a mai putut găsi în Iisus Hristos puterea de pocăinţă, ca şi Petru. Ca un ultim gest al disperării s-a sinucis. Şi totuşi…mai exista HAR.

Dar eu? Dar tu?