A venit vremea să ne şi destindem puţin. Nu că nu am face-o în mod normal. De fapt, creştinii evanghelici par uneori să poarte sau să îşi formeze o mască a rigidităţii şi seriozităţii. Sau poate că mă înşel. Doar sunt văzuţi aşa din afară. Oamenii au impresia că dacă te pocăieşti trebuie să laşi în urmă veselia, umorul, manifestările exterioare ale bucuriei şi să adopţi o atitudine de ,,cap plecat”, de amărăciune, de sobrietate şi de tristeţe. Nimic mai fals.
Dumnezeu a lăsat în om încă de la început bucuria ca o manifestare a interiorului. Omul a fost creat cu muşchi ai feţei care să consume mai puţină energie la bucurie, decât la supărare. Când zâmbeşti sau râzi foloseşti doar patru muşchi, iar când te încrunţi foloseşti mai mulţi.
Prin pocăinţă, de fapt, omul îşi schimbă inima. În viaţa nouă pe care o trăieşte, el va scoate din bucuriile şi manifestările ei exterioare şi interioare indecentul, imoralul, injuriile şi alte lucruri dăunătoare lui, celorlalţi şi care nu ÎL onorează pe Dumnezeu. Dar omul se bucură. Se bucură cu toată fiinţa lui. Se bucură de viaţă. Se distrează. O face însă cu responsabilitate.
Dar să revin la subiectul fixat în titlu: căsătoria. Pentru unii poate fi o problemă emoţională atât de puternică, încât …leşină. Nu este bine să râzi de necazul altuia. Ni s-a întâmplat şi nouă. Poate nu am fost în situaţiile din film, dar nici pe departe. Iar unora…le vine rândul.
Filed under: Destinderi emoţionale | Tagged: bucurie crestina, casatorie, destindere, emotii, mirese, miri, nunta
